“Pentru creștini, apologetica poate fi gândită ca funcționând în două moduri diferite și pe care le-am putea descrie pe unul ca fiind ‘obiectiv’, iar pe celălalt ca fiind ‘subiectiv’. În mod obiectiv, apologetica îi asigură pe cei dinăuntrul Bisericii cu privire la credibilitatea credinței creștine. Ea urmărește să le ofere credincioșilor o asigurare cu privire la credibilitatea evangheliilor, a realității morții și învierii lui Hristos și cu privire la intepretarea acestor evenimente în doctrinele creștine, precum cea a dumnezeirii lui Hristos. Apologetica le furnizează creștinilor răspunsuri pentru unele întrebări cu care ei înșiși se frământă și, astfel, le permite să rezolve problemele respective. Iar acest lucru înseamnă că ei vor fi mai bine echipați să administreze aceste întrebări când le sunt puse de alți căutători.
Din punct de vedere subiectiv, apologetica creează un climat de încredere intelectuală. Prin aceasta, nu înțeleg aroganță sau autosuficiență, ci o încredere liniștită potrivit căreia credința creștină este, mai întâi, adevărată și, mai apoi, cu adevărat funcțională. Asta înseamnă că uin credincios ajunge ‘să se simtă bine’ în ce privește credința sa – nu atât în ce privește aspectele individuale ale credinței, ci credința în întregul său. Prin apologetică se construiește o încredere în evanghelia creștină în întregul ei și, astfel, creează o atmosferă de încredere înlăuntrul Biserici – climat de încredere care, la rândul său, hrănește evanghelizarea și creșterea Bisericii. Așa că apologetica hrănește credința oamenilor, încurajează și sprijină câștigarea celor dinafara Bisericii.”
Alister McGrath – Îndoială și credință, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2009, 140 pag.
